O „măicuţă suspectă” cerea bani oamenilor pe stradă, în Râmnicu Vâlcea. Surpriza pe care au avut-o poliţiştii când au condus falsa „măicuță” la secție

O „măicuţă suspectă” cerea bani oamenilor pe stradă, în Râmnicu Vâlcea. Surpriza pe care au avut-o poliţiştii când au condus falsa „măicuță” la secție
Sursa FOTO: observatornews.ro - Poliția Locală Râmnicu Sărat
Publicat: 26/11/2021, 18:15

 Politiştii locali din Râmnicu Sărat au fost sesizaţi de trecători şi de oamenii care aşteptau într-o staţie de autobuz că o persoană ce pare suspectă, aparent îmbrăcată în haine monahale, care cere bani în apropiere. În zonă a fost trimisă o echipă a Poliţiei Locale care a condus persoana respectivă la secţie.

Acolo, poliţiştii au aflat că persoana respectivă era de fapt un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din judeţul Bacău, care se deghizase în măicuţă pentru a face rost de bani. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi apoi dus la sediul Poliţiei Municipale din Râmnicu Vâlcea pentru continuarea investigaţiilor, potrivit observatornews.ro

Falsa maicuţă spune că, deşi este bărbat, a reuşit, prin această metodă, să păcălească mulţi oameni. A apelat la această metodă pentru că munca este grea, iar banii se câştigă greu. Tânărul recunoaşte că nu a muncit nicio zi în viata lui. El spune că îi este, totuşi, ruşine de ceea ce face, dar numai atunci când este prins, deoarece îl văd cei pe care i-a înşelat.  Politiştii locali din Râmnicu Sărat l-au prins pe tânăr exact când acesta se pregătea să părăsească municipiul.

”Chiar şi Dumnezeu a spus: cere şi ţi se va da”, le-a spus bărbatul din Bacău poliţiştilor, potrivit adevarul.ro. În ceea ce priveşte hainele monahale pe care le purta, bărbatul susţine că nu sunt veşminte bisericeşti, ci haine simple, cumpărate de la second-hand.

Cazul din Râmnicu Vâlcea nu este unul singular. În urmă cu două săptămâni, o femeie din Prahova, care pretindea că este maică stareţă la o mănăstire, a fost arestată preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Deva, după ce a fost acuzată că a înşelat o femeie cu peste 350.000 de lei. Banii au fost achitați de victimă pentru diferite rugăciuni și dezlegări.

În 2020, un cerşetor din Capitală s-a îmbrăcat în haine de călugăriţă, de la un magazin second hand, iar apoi a stat cu orele în faţa unei biserici din Bucureşti.

În scurt timp, a câştigat 800 de lei, însă din păcate pentru el, a fost prins de poliţie şi luat la întrebări, unde a mărturisit de ce a recurs la asemenea gest.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×